Mercedes C-Class 2014, surprins la teste în primele imagini spion (FOTO)
Mercedes C-Class 2014 a fost surprins în imagini spion, pe parcursul unor teste efectuate la temperaturi scăzute. Noul model Mercedes-Benz ar trebui să apară pe piață la finalul lui 2013, inceputul lui 2014.
Prototipul este extrem de bine camuflat de inginerii de la Mercedes, pentru a ascunde detaliile referitoare la design-ul mașinii. Panourile negre amplasate pe capotă și nu numai ascund aproape orice înseamnă linie de design.
Totuși, scrie Worldcarfans.com, forma panoului care acoperă grila frontală ar indica faptul că aspectul modelului va fi ceva mai oval decât cel al actualei generații. Farurile par inspirate din cele utilizate la noul CLS, fiind ceva mai înalte și mai late decât ale actualului C-Class.
În privința motorizărilor, se zvonește că, pentru următoarea generație C-Class, Mercedes lucrează la propulsoare cu trei cilindri, însă este mai probabil ca viitorul model să primească unele cu patru cilindri. În plus, este aproape sigur că va fi oferită și o variantă hibrid, compusă din motoare diesel și pe benzină alături de unul electric ce dezvoltă 20 kW / 27 cp.