Daimler, al treilea mare constructor de automobile de lux la nivel mondial, a raportat în al treilea trimestru un profit net de 2,82 miliarde de euro, în creştere cu 48,7% faţă de perioada similară a anului trecut, susţinut de vânzări trimestriale record ale diviziei Mercedes-Benz, relatează Bloomberg.
În perioada iulie-septembrie, Daimler a vândut 431.041 de automobile Mercedes-Benz, un avans de 9% faţă de 395.446 unităţi vândute în trimestrul al treilea al anului trecut. Creşterea a fost sprijinită în principal de vânzările de modele compacte, care au avansat cu 30% la 125.900 unităţi, şi cele din clasa S, al căror volum aproape s-a triplat, de la 10.100 unităţi la 28.200 unităţi.
Conform raportului financiar al Daimler, profitul operaţional al grupului german a urcat cu 21%, la aproape 2,79 miliarde de euro, în timp ce veniturile au urcat cu 10%, la 33,1 miliarde de euro.
Analiştii preconizau un profit operaţional de 2,56 miliarde de euro.
Divizia Mercedes-Benz a contribuit cu 1,58 miliarde de euro la profitul operaţional al grupului în cel de-al treilea trimestru, în timp ce contribuţia la veniturile totale a fost de 18,68 miliarde de euro.
Vânzările totale ale grupului au crescut în perioada menţionată cu 7%, la 637.400 de unităţi.
În primele nouă luni, Daimler a raportat vânzări consolidate de 1,832 milioane de unităţi, faţă de 1,702 milioane de unităţi în aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările Mercedes-Benz la nouă luni au avansat cu 9%, la aproape 1,24 milioane de unităţi.
Veniturile grupului au urcat cu 9,6%, la 94,12 miliarde de euro, dar profitul net a scăzut la 6,1 miliarde de euro, de la 7,04 miliarde de euro anul anterior.
Daimler a redus estimările pentru evoluţia piaţei auto mondială din acest an, anticipând o creştere a vânzărilor de 3%, faţă de 4% anterior, în contextul încetinirii creşterii în Europa de Vest şi a cererii în scădere din Rusia.