Mazda6, anunțat oficial. Noul sedan va fi lansat în premieră mondială la Moscova (FOTO)
Mazda a făcut publice primele detalii și imagini ale noului sedan Mazda6, care va fi prezentat în premieră mondială la ediţia de anul aceasta a Salonului Auto de la Moscova (29 august – 9 septembrie).
Mazda6 este al doilea dintre modelele de generaţie viitoare introduse de Mazda, și include atât întreaga gamă de tehnologii SKYACTIV, cât şi noua linie de design KODO – “sufletul mişcării”. De asemenea, acesta va fi primul autovehicul echipat cu sistemul Mazda de frânare regenerativă, i-ELOOP.
Introducerea i-ELOOP reprezintă a doua etapă din strategia Mazda Building Block destinată dezvoltării de tehnologie prietenoasă cu mediul. Aceasta prevede îmbunătăţiri ale tehnologiilor auto de bază, înainte de introducerea graduală a vehiculelor electrice pentru a eficientiza şi mai mult consumul de combustibil şi pentru a reduce emisiile de carbon.