Mașinile electrice sunt criticate de un economist de la Harvard. ,,Oamenii greşiţi cumpără aceste maşini”
Keller Strother este cetăţeanul american care şi-a cumpărat prima mașină Tesla Roadster în anul 2011. Acesta a mai cumpărat după încă două modele Tesla şi un model Porsche 911 vintage, căruia i-a înlocuit motorul termic cu unul electric şi o baterie.
Strother deține patru astfel de mașini, în cazul în care unul din patru americani vrea să îşi cumpere un vehicul electric.
„Tehnologia este viabilă şi este o soluţie la îndemână. Plus că mereu am fost un pic obsedat să am instrumentele ideale la îndemână”, a fost declarația făcută de bărbat, scrie Bloomberg.
Achiziția vehiculelor electrice
Numărul de vehicule electrice achiziționate este din ce în ce mai mare în SUA, dar statisticile nu vorbesc despre faptul că acestea sunt cumpărate în gospodării care dețin cel puţin un alt astfel de model.
„Oamenii greşiţi cumpără aceste maşini. În plus, modul în care oamenii folosesc aceste maşini face dificil ca acestea să ofere un avantaj din punct de vedere al emisiilor”, a explicat Ashley Nunes, economist Harvard, potrivit dcnews.ro.
Bloomberg a demonstrat în cadrul unui sondaj că 14% dintre conducătorii de vehicule electrice spun că află deja în posesia unei astfel de maşini, iar 6% afirmă că au cel puţin trei.
Problema cu aceste achiziții este că un vehicul electric este un decarbonizator în măsura în care înlocuieşte atât emisiile unei maşini pe combustibil fosil, cât şi emisiile necesare pentru fabricare. Acestea fiind spuse, o mașină electrică trebuie să parcurgă distanţe mari pentru a fi eficientă. O maşină trebuie să ruleze minimum 10 ani ca să compenseze amprenta de carbon necesară producţiei.
„Aici apare problema, de fapt. Nu ştiu pe nimeni care să conducă aceeaşi maşină electrică de 10 ani. Voi ştiţi pe cineva?”, a mai spus Nunes, conform aceleiași surse.