Mai multe state europene, printre care şi România, ar putea să fie sancţionate de Comisia Europeană pentru că nu au luat măsuri clare pentru reducerea a poluării în marile orașe.
Din cele nouă state fac parte țări importante precum Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, dar și România.
Reprezentanții forului comunitar ar putea reclama la Curtea Europeană de Justiţie statele în care se depăşeşte permanent limita de noxe şi particule ultrafine.
Sancțiunile pe care le vor primi statele ar putea fi foarte dure, ba chiar, există riscul ca unele dintre țări să fie obligate să limiteze accesul vehiculelor diesel în orașele foarte mari, acolo unde gradul de poluare depășește cu mult limitele admise, scrie playtech.ro.
Reprezentanţii ţărilor vizate au avut o discuție în ianuarie, la Bruxelles, cu Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu. Conform surselor din presa germană, Vella le-ar fi spus miniștrilor că „termenele limită au expirat de ceva vreme. Nu mai putem amâna sancțiunile”.
Câteva mari orașe europene au interzis deja sau vor interzice motoarele diesel.
În Roma vor fi interzise maşinile diesel în centru începând cu anul 2024. În Germania, autoritățile sunt pe cale să ia aceleași măsuri după ce justiția germană a permis orașelor să interzică automobilele pe motorină.
În România, Primăria Bucuresti intenționează să interzică accesul în centrul orașului a peste 74% din mașini, şi anume cele care nu respectă normele de poluare Euro 5 și Euro 6.