Mașinile diesel, INTERZISE OFICIAL: Veste ŞOC pentru trei milioane de mașini din România. Pe unde NU mai au voie să circule șoferii români…
Maşinile pe motorină au zilele numărate pe străzile din Europa.
Comisia Europeană ia în calcul sesizarea Curţii Europeane de Justiţie în cazul României şi al altor 8 ţări din UE, pentru că nu au luat măsuri împotriva poluării, cauzată în principal de cantitatea mare de noxe emise de autoturismele diesel.
Recent, Germania a decis că primăriile a două oraşe ale ţării pot impune interdicţii de circulaţie pentru maşinile pe motorină, ceea ce ar putea crea un precedent şi pentru celelalte state europene.
„Aceste particule sunt de fapt niste molecule de carbon cu un înveliş de hidrocarburi aromatice şi oxizi metalici. Şi acestea s-a demonstrat faptul că au potenţial cancerigen”, afirmă Cristian Bucur, director tehnic RAR, potrivit digi24.ro.
Acesta este şi motivul pentru care Comisia Europeană vrea să ia măsuri pentru a reduce numărul maşinilor care dăunează mediului.
„Nu cred că va exista o interzicere totală şi bruscă a acestor vehicule”, consideră totuşi Cristian Bucur.
Roma a anunţat deja că va interzice maşinile diesel în 2024.
În Londra, şoferii maşinilor diesel mai vechi de 11 ani trebuie să plătească o taxă suplimentară. Parisul vrea şi el să interzică circulația mașinilor diesel înregistrate înainte de 2005.
Madridul şi Atena au anunţat că intenţionează să interzică accesul automobilelor diesel începând din 2025.
În România, din numărul total de 6 milioane de autoturisme, aproape jumătate au motor diesel.
Principalul motiv pentru care românii aleg maşini diesel e consumul redus, prin urmare şi costurile mai mici. Doar că noxele emise de acestea sunt extrem de poluante şi fac aerul aproape irespirabil.