Era maşinilor pe motorină stă să apună! Autorităţile din mai multe ţări au anunțat că vor interzice circulația autoturismelor pe motorină, iar comisarul european pentru piaţă internă şi industrie, Elzbieta Bienkowska, consideră că în câțiva ani acestea nu vor mai fi văzute pe străzi, din cauza emisiilor extrem de poluante.
Comisia Europeană ar putea sesiza Curtea Europeană de Justiţie în cazul a nouă ţări ale blocului comunitar, printre care şi România, din cauza emisiei de noxe.
Din numărul total de 6 milioane de autoturisme din ţara noastră, aproape jumătate au motor diesel.
Principalul motiv pentru care românii aleg maşini pe motorină îl reprezintă consumul redus. Problema este că noxele emise de acestea sunt deosebit de poluante şi fac aerul aproape irespirabil.
„Aceste particule sunt de fapt niște molecule de carbon cu un înveliş de hidrocarburi aromatice şi oxizi metalici. Şi acestea s-a demonstrat faptul că au potenţial cancerigen”, explică Cristian Bucur, director tehnic RAR, potrivit digi24.ro.
În acest context, unele dintre marile orașe europene vor interzice circulația mașinilor diesel.
Germania a decis, recent, că primăriile a două oraşe ale ţării pot impune interdicţii de circulaţie pentru autovehiculele pe motorină, ceea ce ar putea crea un precedent şi pentru celelalte state europene.
Autoritățile de la Roma vor interzice maşinile diesel începând din 2024, urmând ca din 2025, acest lucru să se întâmple și la Madrid și Atena.
În Londra şoferii maşinilor pe motorină mai vechi de 11 ani trebuie să plătească o taxă suplimentară. Parisul vrea şi el să interzică circulația autoturismelor diesel înregistrate înainte de 2005.