Mașinile diesel, interzise oficial! Milioane de șoferi sunt afectați
Tribunalul administrativ federal din Leipzig a anunțat că orașele germane au dreptul să interzică circulaţia autovehiculelor diesel vechi, astfel încât nivelul de poluare să ajungă la cel prevăzut în normele UE. Acesta a mai precizat că nu ar trebui să existe perioadă de graţie pentru introducerea interdicţiilor de circulaţie, informează Reuters.
Interdicţiile imediate privind circulaţia maşinilor pe principalele străzi din oraşe ar putea afecta toate modelele, mai puțin cele care respectă cele mai recente standarde Euro-6 privind emisiile.
Pentru zonele metropolitane mai mari, tribunalul a recomandat o implementare treptată a interdicţiilor, începând cu automobilele diesel mai vechi care îndeplinesc standardele de emisii Euro-4.
Deja în Hamburg, al doilea cel mai populat oraş din Germania, au început să apară semne privind interzicerea autovehiculelor diesel, restricțiile urmând să înceapă să intre în vigoare la sfârşitul acestei luni, după cum anticipează autoritățile locale.