E OFICIAL! Mașinile diesel vechi au cale liberă în Europa de Est

Publicat: 10 10. 2018, 10:33

Comisaruleuropean pentru piaţa internă, Elzbieta Bienkovska, a cerut ca maşinile cu motoare diesel poluante din Germania trebuie echipate cu catalizatoare suplimentare înainte de a fi vândute în străinătate.

Statele UE din Europa de Est avertizează de mai multă vreme că maşinile diesel care nu vor mai avea voie să circule în ţările prospere ale UE din cauza normelor severe de protecţia mediului vor ajunge pe pieţele lor de maşini second-hand.

”E de înţeles că automobiliştii germani se folosesc de stimulente guvernamentale pentru a-şi schimba maşinile cu unele mai puţin poluante. Dar trebuie să fie clar ce se întâmplă apoi cu acele automobile poluante. Ele nu trebuie să ajungă pe alte căi înapoi în circulaţie”, a declarat comisarul UE pentru piaţa internă, Elzbieta Bienkovska.

Și Polonia, Bulgaria şi Slovacia consideră că se impun noi reglementări în domeniu. Cele trei ţări au introdus tema „Măsuri la nivelul UE pentru combaterea poluării aerului” pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor Mediului din ţările membre.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a recunoscut deschis că UE nu dispune însă de o pârghie juridică în această chestiune.

Diplomaţi europeni avertizează de asemenea că eventuale măsuri de diminuare a importurilor de maşini „murdare” din alte state europene nu ar fi compatibile cu ideea de piaţă comună europeană. Din anturajul oficialului din CE, privirile sunt aţintite şi asupra ţărilor UE din Europa Centrală şi de Est, care se confruntă cu dificultăţi şi din vină proprie. Acolo procedura de rambursare a maşinilor cu softuri ilegale de măsluire a cantităţii de noxe avansează mult mai greu decât în Germania, scrie dw.com