Mașinile diesel nu se mai cumpără! Unde s-a oprit producția și cât se mai poate circula în România

Publicat: 08 05. 2018, 08:03

Era maşinilor diesel pare să fi apus.
O confirmă faptul că, în Europa, vânzările de autovehicule echipate cu astfel de motoare au scăzut în primul trimestru din 2018 cu 17% față de perioada similară a anului trecut, aceasta fiind cea mai importantă scădere din ultimii ani.

Numeroşi experți tehnici susţin că propulsoarele diesel, cunoscute pentru caracterul lor eficient, sunt deja „epuizate”, locul acestora fiind luat de unităţile electrice şi hibride.
Potrivit agenției franceze de marketing AAA Data, în perioada anilor 1990-2007, numărul autoturismelor diesel în Uniunea Europeană a crescut constant. Rezultatul maxim a fost atins în 2011 – 55,7% din autoturismele noi vândute au fost diesel, iar după acest an a început recesiunea, scrie autoblog.md.

Conform experţilor, unul dintre motivele cele mai importante pentru această scădere îl reprezintă dezvoltarea activă a transportului hibrid și electric.
În prezent, în Norvegia, acolo unde problemele de mediu sunt de o importanță majoră, procentul vânzărilor de mașini diesel este unul dintre cele mai scăzute din Europa – 23,7%, în timp ce nivelul de electrificare a automobilelor este mai mare de 50%.

Cu toate acestea, cele mai recente date statistice nu confirmă o astfel de legătură între electrificarea flotei de transport europene și scăderea cererii de maşini diesel.
În comparație cu primul trimestru al anului 2017, autovehiculele cu motoare pe benzină au înregistrat o creștere serioasă în primele trei luni ale lui 2018 – cu 55,5% mai mult.
De cealaltă parte, ponderea totală a maşinilor diesel a fost de 37,9% sau 1.574.333 de automobile.
Este interesant de remarcat faptul că, pe una dintre cele mai mari piețe europene, cea italiană, maşini cu motoare diesel s-au vândut de aproape două ori mai multe decât cele pe benzină: 316.000 față de 189.000.

În același timp, numărul total de mașini noi vândute cu sisteme alternative de propulsie (propulsie electrică, hibridă, plug-in hybrid, mild hybrid, GPL, etanol, hidrogen, etc.) a fost de 271.122 de unităţi, ceea ce reprezintă doar 6,5% din piață. Cea mai mică cerere a unor astfel de vehicule (sub 1.000 de unităţi în fiecare ţară) s-a înregistrat în Slovacia, Slovenia, Bulgaria şi statele baltice.

Deşi este prematur deocamdată să spunem că motoarele diesel sunt depăşite, dinamica indicatorilor economici arată că în următorii ani, mai ales după 2020, situația se poate schimba radical, notează sursa citată.