Mașina fără șofer ar putea deveni o armă de distrugere în masă. Ce spun experții în securitate despre planurile ISIS (VIDEO)

Publicat: 18 03. 2016, 18:12

Mașina fără șofer este una dintre cele mai controversate invenții tehnice.

Pe de o parte sunt susținătorii care spun că acestea pot revoluționa transportul, iar de cealaltă parte sunt scepticii, care nu văd această invenție cu ochi buni, explicând că acestea ar putea deveni arme pentru teroriști.

Mikko Hypponen, care conduce divizia de securitate a firmei F-Secure, a declarat că există dovezi conform cătora teroriștii ISIS dezvoltă astfel de vehicule pentru a le folosi pe post de mașină-capcană, scrie ziare.com.

El a susținut că gruparea teroristă are planuri mari cu această tehnologie. Jihadiștii au de gând să pună manechine în locul șoferilor, care să semene foarte bine cu un om. De asemenea, ei încearcă să facă în așa fel încât "păpușa" să emită căldură la fel ca o persoană, pentru a putea păcăli sistemele de securitate.

Mașina fără șofer ar putea deveni o armă de distrugere în masă

#DIRECT_ONE_e6qakz#

În ianuarie a aparut pe Internet un clip care susține declarațiile expertului în securitate. Materialul video prezintă o mașina care se conduce singura, aparent controlată prin telecomandă, care ar fi creată în "laboratorul" ISIS.

Printre companiile care lucrează intens la o mașina care se conduce singură se numără Google, Volvo si Ford.