Ai mașină diesel? Până în decembrie, milioane de oameni trebuie să-și actualizeze softul, altfel…

Publicat: 25 04. 2018, 10:40

Andreas Scheuer, ministrul german al Transporturilor, a cerut producătorilor auto să-l informeze în privinţa modului în care intenţionează să finalizeze până la sfârşitul anului actualizarea softului la motoarele diesel, pentru reducerea emisiilor.

”Solicit de urgenţă producătorilor care au promis actualizarea softului la 5,3 milioane de maşini să facă într-adevăr această operaţiune până la sfârşitul anului”, a declarat ministrul.

Acesta a adăugat că au fost rezolvate deja softurile a 2,5 milioane de maşini Volkswagen.

”Pentru alte actualizări voluntare am informat producătorii că trebuie să prezinte un plan în care să precizeze când va avea loc operaţiunea”, a precizat Scheuer.

Germania s-a angajat ca până la sfârşitul anului să actualizeze softul la aproximativ 5,3 milioane de maşini echipate cu motoare diesel, pentru a reduce emisiile poluante cu până la 30%, scrie economica.net.