Marine Le Pen acuză intervenții occidentale și saudite în Siria
Liderul extremei de dreapta din Franța, Marine Le Pen, a denunțat presupuse intervenții străine occidentale și saudite în conflictul din Siria, informează Mediafax.
„Am prevăzut că revoltele iniţiate ca mişcări sociale vor fi recuperate de fundamentaliştii islamici şi că, după primavara arabă, va urma iarna islamistă. Acest risc există din cauza orbirii ţărilor occidentale„, a spus ea.
„Luptăm în Franţa pentru suveranitatea poporului francez, dar apărăm şi libertatea, suvernitatea şi identitatea tuturor popoarelor din lume, care trebuie să îşi gestioneze singure destinele„, a spus Marine Le Pen, denunţând ingerinţe saudite şi ale Qatarului în conflictul sirian.
Marine Le Pen conduce partidul Frontul Național, de extremă dreapta, cunoscut pentru politica xenofobă.