Marcajele făcute special pentru vizita lui Hollande sunt redesenate pentru că au fost trasate strâmb (VIDEO)

Marcajele făcute special pentru vizita lui Hollande sunt redesenate pentru că au fost trasate strâmb (VIDEO)

Marcajele făcute special pentru vizita preşedintelui Francois Hollande sunt redesenate, informează B1 TV. La doar trei zile după ce drumul pe care va merge oficialul spre Institutul de Fizică a fost astfaltat şi marcat, marți totul a fost şters. Motivul: marcajele trasate erau strâmbe!

Locuitorii din zonă sunt uimiţi de cât de grijulii sunt autorităţile locale cu şoselele acum, când este anunţată vizita preşedintelui francez Francoise Hollande. Şi asta în condiţiile în care vineri, când s-au apucat de lucrări, cei de la drumuri spuneau că asfaltarea şi marcarea şoselei nu are nicio legătură cu vizia oficială.

Marcajele făcute special pentru vizita lui Hollande sunt redesenate pentru că au fost trasate strâmb

#DIRECT_ONE_b2ov5u#

”Se fac niște lucrări de asfaltare, deoarece sunt solicitări de ceva timp de la cetățeni și nu au fost onorate din lipsa contractelor și acum s-a dat drumul la reparație. Săptămâna viitoare, pe miercuri, joi sunt gata!”, declarase Alin Vieru, director Administrația Străzilor București, pe 9 septembrie.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, va efectua o vizită în România în cadrul căreia va merge la inaugurarea fabricii de avioane Airbus de la Ghimbav, dar şi Institutul de Fizică Atomică de la Bucureşti. Din Capitală, Hollande, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, vor merge în Republica Moldova, în contextul în care România şi Franţa deţin preşedinţia Grupului de acţiune europeană pentru această ţară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)