Restituirea taxei auto – vechile taxe, care prin ordonanță de urgență trebuie înapoiate contribuabililor – ar putea să se prelungească până pe 30 iunie 2019. Data limită expira la sfârșitul acestui an, dar Executivul pregătește o altă ordonanță de urgență pentru modificarea termenelor.
Actul normativ aflat încă în stadiul de proiect vizează taxa specială, taxa pe poluare și taxa pentru emisiile poluante, precum și timbrul de mediu. În cazul timbrului de mediu, oricum data inițială limită pentru restituire era vara anului 2019.
Posibilitatea de a recupera fostele taxe auto și timbrul de mediu plătite în trecut de proprietarii de mașini a apărut prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017. De atunci, plătitorii au putut depune cererile la autoritățile fiscale, chiar și dacă vânduseră între timp mașina, chiar dacă au cumpărat-o în leasing, au pierdut dovada plății sau aveau hotărâri judecătorești prin care câștigaseră dreptul la restituirea banilor, arată avocatnet.ro. La finalul termenului limită, Executivul vrea ca perioada de restituire a banilor să se prelungească până pe 30 iunie 2019.
Prelungirea e cuprinsă în Proiectul de OUG privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, pus în dezbatere marți de Ministerul Finanțelor și care, potrivit declarațiilor ministrului de resort, va fi adoptat până la finele acestui an, aplicându-se cel mai târziu de la 1 ianuarie anul viitor. Proiectul de lege trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
Acestea sunt noile termene vizate: 1 ianuarie 2018 – 30 iunie 2019 — pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule; actualmente, perioada de restituire se termină la finele acestei luni; 1 septembrie 2018 – 30 iunie 2019 — pentru timbrul de mediu, pentru care se prevede actualmente ca termen-limită finele lunii martie 2019. Prin urmare, termenul-limită pentru toate cele patru tipuri de taxe va fi același: 30 iunie anul viitor.
Pentru cei care au de primit banii pentru taxa specială, taxa de poluare sau pentru emisiile poluante asta înseamnă încă câteva luni de așteptare (desigur, dacă nu se numără printre cei care le-au primit deja înapoi).