Lotul al treilea al autostrăzii Sibiu-Orăștie rămâne închis până în luna iunie 2016

Lotul al treilea al autostrăzii Sibiu-Orăștie rămâne închis până în luna iunie 2016
Foto: zf.ro

Continuă problemele cu autostrada plutitoare. Lotul al treilea al autostrăzii Sibiu-Orăştie, va rămâne închis până în luna iunie a anului viitor.

Reamintim că termenul iniţial anunţat de CNADNR pentru remedierea problemelor era decembrie 2015.

Reprezentanţii CNADNR au declarat că au devansat până în iunie 2016 termenul pentru terminarea lotului al treilea al autostrăzii Sibiu-Orăştie, de comun acord cu constructorul, anunţă Mediafax. CNADNR a refuzat să ofere şi explicaţii pentru această întârziere în condiţiile în care lucrările trebuiau să fie finalizate în această lună.

Este vorba despre o porţiune de 200 de metri închisă în luna septembrie din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii. Cheltuielile vor fi suportate integral de compania italiană Salini Impregilo.

Ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu, declara în urma cu mai multe zile că tronsonul dintre Sălişte şi Cunţa va rămâne închis „atâta timp cât o vor cere procedurile de siguranţă”.

Autostrada plutitoare a fost inaugurată în noiembrie 2014 de ministrul de atunci al Transporturilor Ioan Rus, şi de fostul premier Victor Ponta, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Lotul are o lungime de 22 de kilometri, dintre care 6 km au fost afectaţi de alunecări de teren. Contractul pentru acest tronson a fost semnat în mai 2011 şi a avut o valoare de 182,9 milioane de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`