Uber nu va mai putea opera pe străzile Londrei după 30 septembrie, dată când îi expiră licența, a anunțat autoritatea Transport for London (TfL) care a refuzat să îi reînnoiască drepturile de transportator. Uber mai are 21 de zile pentru a face apel, compania anunțând că va demara imediat procedurile, scrie BBC.
În Londra sunt peste 40.000 de șoferi Uber, cel mai mare număr din oricare oraș european.
Licența Uber expiră peste șapte zile și autoritatea londoneză de transport a refuzat să o prelungească, spunând că abordarea companiei și conduita ei denotă lipsă de responsabilitate.
Și Sadiq Khan, primarul Londrei, spune că susține descizia TfL, adăugând că ar fi fost greșit ca Uber să primească în continuare licența dacă pune în vreun fel în pericol siguranța cetățenilor. Există și zvonul că aplicația Uber, folosită în Londra de 3,5 milioane de utilizatori, ar putea fi blocată.
Pe de altă parte, trebuie spus că încă din 2012 când Uber a început să opereze pe străzile capitalei britanice, taximetriștii s-au opus constant. În 2014, Licensed Taxi Drivers – asociația șoferilor profesioniști de taxi din Londra – protestând în stradă ămpotriva concurenței făcute de Uber.
La rândul său, Uber susține într-un comunicat dat publicității că administratorii Londrei se opun inovației și vor chema în instanță atât TfL cât și primăria.