Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție a afirmat că au fost înregistrate doar 29 de amenzi în primele două luni ale anului 2017 pentru lipsa trusei auto și a stingătorului din mașini, deși numărul total al acestora se ridică, de fapt, la 7350. Cu toate acestea, pe Facebook a început o adevărată isterie în ceea ce privește amenzile. Oamenii susțin că polițiștii fac o mulțime de controale.
Mai multe grupuri de Facebook au fost asaltate de comentarii din partea internauților furioși pe polițiști. Majoritatea susțin că au fost verificați dacă mașinile lor sunt echipate cu stingătoare și trusa sanitară obligatorie. În urma acestor discuții, toată lumea a pornit să cumpere cele necesare pentru a evita alte amenzi, astfel că stocurile magazinelor s-au epuizat imediat.
“Stocurile s-au terminatîntr-o zi, apoi am făcut o nouă comandă, iar stingătoarele s-au vândut în totalitate, din nou. Au fost oameni care au luat și câte zece odată. Probabil le-au vândut mai departe”, a spus reprezentantul unui lanț de magazine cunoscut din Bacău, conform zdbc.ro.
În ciuda acestei agitații printre localnici, IPJ Bacău are o cu totul și cu totul altă versiune. “La nivelul județului Bacău, în perioada 01.01.2017 – 28.02.2017, a fost aplicat un număr de 29 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 8 din O.U.G. nr. 195/2002, dintr-un total de peste 7350 de sancțiuni contravenționale aplicate în aceeași perioadă”, a afirmat IPJ Bacău.