Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede reducerea vârstei minime pentru obţinerea permisului auto pentru autobuze, camioane și TIR-uri

Publicat: 30 12. 2022, 15:52
foto: captură Video

În cursul zilei de vineri președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea care prevede reducerea vârstei minime pentru obţinerea permisului auto pentru autobuze, camioane și TIR-uri, de la 21 la 18 ani pentru obţinere a unui permis de conducere pentru categoria C, CE şi de la 24 la 21 ani pentru categoriile D, DE, cu condiţia obţinerii unui certificat de competenţă profesională, notează ziare.com.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în principal în scopul transpunerii unora dintre dispozitiile Directivei (UE) 2018/645 a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 aprilie 2018 de modificare a Directivei 2003/59/CE privind calificarea iniţială şi formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de persoane, precum şi a Directivei 2006/126/CE privind permisele de conducere, mai scrie sursa citată.

Se modifică vârsta de la care poate fi obținut permisul pentru mai multe categorii

„Prin excepţie, permisul de conducere pentru categoriile de vehicule C şi CE se eliberează de la vârsta de 18 ani cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea certificatului de calificare profesională iniţială (CPI), astfel cum acesta este reglementat prin Normele privind pregătirea şi atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI”, se arată în legea promulgată vineri de către Klaus.

La aceasta se adaugă faptul că „prin excepţie, permisul de conducere pentru categoriile de vehicule D şi DE se eliberează de la vârsta de 21 de ani cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul unităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea CPI sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI”.