Numărul de autoturisme noi înmatrculate a ajuns la 70.028 în România în primele şapte luni. Numărul este în creştere cu 12,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, informează Agerpres.
Pe de altă parte, iulie 2022 vine cu o scădere de 18,9% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, după cinci luni de creştere de la începutul acestui an.
În piaţa naţională, Top 10 mărci autoturisme, plus autovehicule comerciale, după şapte luni din 2022, este condus de Dacia (20.124 unităţi), urmată de Ford (7.070 unităţi), Toyota (6.112 unităţi), Renault (5.744 unităţi), Hyundai (5.612 unităţi), Volkswagen (5.036 unităţi), Skoda (4.839 unităţi), Mercedes Benz (4.168 unităţi), Peugeot (2.477 unităţi) şi BMW (1.696 unităţi).
Autoturismele (care reprezintă aproximativ 83% din total) au înregistrat, în luna iulie 2022, un volum de 11.987 unităţi, cu 22% mai puţin decât în luna similară din 2021.
„În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele şapte luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 10,1% faţă de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,3%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 29,3% faţă de primele şapte luni din 2021 şi deţin o cotă de 14,1% din total”, precizează sursa citată.
Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să deţină, după şapte luni din 2022, o cotă de piaţă de 20,7%, care depăşeşte cu 6,6% şi 4.636 unităţi cota deţinută de motoarele diesel.