Hyundai Santa Fe / ix45 – imagini teaser cu viitorul SUV care va debuta la New York (FOTO)

Foto: Worldcarfans.com

Hyundai a început, luna aceasta, o campanie promoțională de teasing pentru noul SUV Santa Fe, înaintea debutului său care va avea loc luna viitoare la Salonul Auto New York.

Primele imagini au fost lansate în urmă cu două săptămâni, și nu au lăsat să se vadă prea multe din elementele de design al mașinii. Însă cele făcute publice acum, dezvăluie mult mai multe în privința design-ului.

Santa Fe, care se va numi ix45 pe piețele din Europa, este cel mai nou model care va beneficia de noua linie de design Hyundai Fluidic Sculpture, fiind dus mai departe prin acest model care exprimă mai multă putere și agresivitate.

Din imaginile teaser se observă luminile LED atât în față cât și în spate, precum și jantele din aluminiu, de 19 inch. Motorizările nu sunt deocamdată confirmate, scrie Worldcarfans.com, dar se zvonește că modelul va dispune printre altele de un propulsor turbo pe benzină, de 2.0 litri, cu patru cilindri, care dezvoltă 274 cp / 204 kW. Mai multe detalii vor apărea înaintea lansării de la New York.


Urmăriți B1TV.ro și pe
`