Harley-Davidson a prezentat Project LiveWire, prima sa motocicletă electrică (VIDEO)
Harley-Davidson a prezentat Project LiveWire prin care va testa reacția publicului american la primele sale motociclete cu motor electric.
Compania urmează să demareze o acțiune prin care americanii vor putea testa noile modele în 30 de orașe.
Motocicletele se pot încărca în maxim o oră și autonomia promisă este de 200 de km. Dacă reacțiile vor fi favorabile, producția acestor noi vehicule ar putea începe în 2016.
Harley-Davidson vrea să testeze mai întâi motocicletele în rândul fanilor, ca mai apoi să se decidă dacă și când le va produce.
Motoarele electrice sunt prezente în segmentul moto pe scuterele mai mici și ieftine, produse mai ales în China, însă nu au convins prea tare piața motocicletelor de tradiție.
Harley-Davidson precizează însă că tehnologia a evoluat atât de mult încât poate furniza experiențe excelente.