Show în tunelurile subterane ale Parlamentului. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat luni realizarea unui spot publicitar pentru noul autoturism Ford Fiesta.
Bineînțeles, organizatorul va achita, pe lângă costurile aferente filmării spotului, şi decontarea energiei electrice consumate.
„Casa de producţie cinematografică Icon Films, împreună cu partenerii străini, pregătesc în luna mai 2018 realizarea unui spot publicitar pentru noul autoturism Ford Fiesta, pe o pistă de curse subterană, propusă a fi în unul dintre tunelurile de acces ale Palatului Parlamentului. (…) Considerăm că realizarea acestui proiect în România va aduce un câştig de imagine atât pentru cinematografia autohtonă, cât şi pentru ţară, spotul fiind genul de proiect care poate porni curente la nivelul industriei, aşa cum s-a întâmplat într-un context similar cu capitale din sud-estul Europei. Succesul acestui proiect va fi interpretat ca o validare a calităţii industriei cinematografice româneşti, existând premisele ca această acţiune să genereze şi creşterea vizibilităţii imobilului Palatul Parlamentului ca destinaţie turistică”, se arată în memorandumul aprobat de Biroul permanent.