Este sau nu obligatorie vesta reflectorizantă. Dotările auto pe care trebuie să le aibă șoferii

Publicat: 19 02. 2024, 12:24
Sursa foto: Pixabay.com

Conducătorii auto trebuie să știe că există mai multe echipamente și accesorii obligatorii în momentul în care circulă cu mașina pe drumurile publice. Ele țin de siguranța șoferilor, a pasagerilor și a celorlalți participanți la trafic, potrivit Promotor.ro.

Șoferii pentru care e obligatorie vesta reflectorizantă

Vesta reflectorizantă face parte din echipamente auto obligatorii pentru șoferii vehiculelor mai grele de 3,5 tone. Ea trebuie folosită, de exemplu, când faceți pană și trebuie să schimbați roata, astfel încât să puteți fi observați mai ușor de ceilalți participanți la trafic.

„Părerea mea e că toți șoferii, indiferent de tipul de vehicul pe care îl conduc, ar trebui să folosească o vestă reflectorizantă atunci când stau pe marginea drumului pentru a înlocui o roată sau fac alte reparații la mașină. Asta e o chestiune care ține de siguranța ta. Pentru că dacă e noapte, de exemplu, tu ești îmbrăcat în negru și te afli pe marginea drumului, un șofer care merge cu 60-70 km/h o să te observe când e la doar câțiva metri de tine și nici măcar atunci. Dar dacă ai vestă reflectorizantă, ești mult mai vizibil”, a declarat Marian Croitoru, instructor auto și profesor de legislație rutieră.

Alte dotări auto obligatorii

Echipamentele obligatorii pentru toți șoferii, indiferent de greutatea autovehicului, sunt trusa medicală, stingătorul de foc și cele două triunghiuri reflectorizante.

Ele trebuie să fie în orice mașină care se deplasează pe un drum public.

„Eu le recomand tuturor să aibă în mașină, iarna, lanțuri antiderapante, o lopățică și chiar și un săculeț cu nisip. Mai ales dacă pleacă la drum lung sau într-o zonă de munte”, a mai spus Marian Croitoru pentru Promotor.

Șoferii trebuie să se asigure că trusa medicală este omologată, având în vedere că pe piață se găsesc variante diverse.

O trusă medicală omologată trebuie să respecte următoarele criterii:

  • ambalajul asigură o etanșeitate corespunzătoare și are un sistem de închidere ferm
  • eticheta conține denumirea produsului, numele și adresa producătorului
  • dispozitivele medicale îndeplinesc cerințele aplicabile din Hotărârea Guvernului nr. 911/2005
  • Termenul de valabilitatea al anumitor produse este specificat clar