Mai puțin de 10% din totalul maşinilor rulate comercializate în România anul trecut au avut istoricul verificat. Datele exacte vin în urma unui studiu realizat de o platformă online de verificare a istoricului maşinilor second-hand.
Majoritatea maşinilor mai vechi de 10 ani sunt cumpărate fără să o verificare prealabilă a istoricului şi kilometrajului.
Mai puţin de 10% din totalul maşinilor rulate comercializate în România, în 2017, au avut istoricul verificat, restul de 90% fiind cumpărate pe încredere, doar în baza informaţiilor furnizate de vânzător, reiese dintr-o analiză a pieţei auto second-hand realizată de portalul autoDNA.ro pe baza rapoartelor de verificare a istoricului maşinilor emise în 2017.
Datele mai arată că maşini ale mărcilor Volkswagen, BMW şi Audi sunt cele mai verificate de clienţii de automobile de ocazie din România.
„În faţa unei pieţe foarte puţin transparente clienţii cei mai puţin informaţi sunt victime sigure pentru vânzătorii neoneşti şi sunt păcăliţi nu o dată, ci de trei ori! 1. Cumpără maşini despre care nu ştiu mare lucru. 2. Plătesc mai mult decât face în realitate maşina respectivă. 3. Au costuri mari de exploatare. Riscul nu este doar al cumpărătorilor, ci şi al finanţatorilor – companiile care finanţează achiziţia de maşini rulate prin instrumente ca leasing-ul auto sau creditul auto”, a explicat Răzvan Pavel.