Se pare că zăpada și-a pus amprenta asupra traficului de pe străzile Capitalei, deoarece în doar câteva ore au avut loc aproximativ două sute de tamponări, conform polițiștilor.
Și la aeroport au apărut probleme, astfel că pasagerii zborului spre Otopeni au fost nevoiți să rămână la bord timp de trei ore.
Totodată, poleiul format i-a creat dificultăți și unei femei care circula cu mașina pe o stradă din Sectorul 4. Din fericire șoferița a scăpat nevătămată, după ce autoturismul a ajuns cu roțile în sus.
Mulți dintre cei care au fost nevoiți să circule luni seară prin București s-au plâns de condițiile de pe șosele.
„Alunecă foarte rău pe jos, aveți grijă cum conduceți, eu am fost prudent”, a declarat un șofer, notează stirileprotv.ro.
Cu toate acestea, situația s-a îmbunătățit marți dimineață. Pe șosele au fost scoase peste 200 de utilaje și mai bine de 500 de operatori care au împrăștiat sare și nisip.