Gata, e OFICIAL! Dispar mașinile diesel, inclusiv din România!
Elzbieta Bienkowska, comisarul european pentru piața internă și industrie, a susținut că mașinile diesel „sunt terminate”.
De asemenea, Bienkowska a explicat că mașinile diesel vor dispărea în câțiva ani, în contextul scandalului Volkswagen cu falsificarea datelor privind emisiile de oxizi de azot.
„Mașinile diesel sunt terminate. Cred că în câțiva ani vor dispărea complet. Tehnologia asta aparține trecutului”, spune comisarul european, citat de m.ziare.com.
„Oamenii și-au dat seama că nu vom avea niciodată mașini diesel curate, adică fără emisii de NOx (oxizi de azot- n.red.) „, susține Bienkowska.
Conform declarațiilor oficialului european, regulile de autorizare și omologare a mașinilor noi vândute în UE au fost modificate pentru ca reprezentanții Comisiei Europene să poată amenda mai ușor producătorii auto care nu respectă legislația.
În noua versiune a regulamentelor în vigoare pe teritoriul Uniunii, aceștia pot fi amendați cu până la 30.000 de euro per mașină, iar Comisia poate obligă producătorii să inițieze rechemări în service în cazul în care anumite modele nu sunt conforme.
Comisarul susține că aroganța producătorilor, combinată cu legăturile strânse pe care le au aceștia cu guvernele, a făcut că legea să fie primită ca și cum consecințele erau nesemnificative, însă atitudinea lor s-a schimbat treptat.
„Sunt mai puțin frustrată decât eram acum un an. Toată negarea asta (a efectelor grave pe care le au emisiile – n.r.) a fost groaznică”, a declarat Bienkowska referitor la consecințele grave ale emisiilor de NOx – prea puțin recunoscute de marii producători auto.
Comisia Europeană, dar și industria auto vor să stimuleze dezvoltarea bateriilor pentru mașinile electrice, inclusiv prin finanțare, dar până atunci Bienkowska „se lupta” cu problema mașinilor diesel vechi.
A și lansat amenințări la adresa mai multor țări europene, inclusiv Germania și Italia, pentru că nu au implementat regulile stabilite de UE pentru a limita emisiile toxice.
De asemenea, oficialul european îndeamnă alte state membre, în special cele din estul Europei, să recheme în service mașinile care nu se ridică la nivelul standardelor de emisii NOx. Printre aceste țări se numără și România.
„În acest moment, opt state membre au implementat rechemări obligatorii în service. Dar avem alte state membre, precum România, Slovacia sau Polonia, unde rata de rechemare în service e extrem de mică. Nu vrem ca aceste părți ale Europei să se umple de mașini diesel vechi”, a conchis comisarul.