Modelele Dacia Duster și Sandero, care se regăseau în mod uzual în preferințele europenilor, și-au văzut vânzările la pământ, în septembrie.
Acest lucru s-a întâmplat din cauza eliminării unor motorizări și dezechilibrelor produse de WLTP, relatează profit.ro.
Ei, bine, vestea vine în contextul în care, în luna septembrie, înmatriculările de autoturisme din Europa au fost date pur și simplu peste cap, deși în august înregistrase creșteri fără precedent. Publicația notează că aproape toate mărcile au suferit scăderi masive, printre care și Dacia, astfel că modelele populare din Europa s-au trezit surclasate de noile vedete ale pieței auto. Ba mai mult, deși a fost cea mai vândută mașină din ultimii 10 ani, Volkswagen Golf a fost depășită de alte 12 modele.
Cel mai vândut model a fost, potrivit datelor Jato Dynamics, Opel Corsa, care a luat astfel locul lui VW Golf, tras în jos, alături de celelalte modele ale VW, de întârzierile în omologarea motoarelor. Ford Fiesta, Renault Clio și Toyota Yaris au completat primele 5 locuri într-un clasament acaparat de subcompacte cu motoare mici.
Dacia avea, în mod obișnuit, două modele în Top 25: Sandero și Duster. Ambele au dispărut însă acum pur și simplu din clasament, din cauza înmatriculărilor slabe din septembrie, potrivit profit.ro.