Directorului general al Volkswagen se va întâlni cu mai mulți oficiali americani pentru a discuta despre scandalul emisiilor

Directorului general al Volkswagen se va întâlni cu mai mulți oficiali americani pentru a discuta despre scandalul emisiilor
Foto: ft.com

Întâlnire a directorului general al grupului Volkswagen cu oficiali din Statele Unite. Întrevederea va avea loc în condiţiile în care de curând concernul auto german a fost dat în judecată în America, în scandalul emisiilor, informează B1 TV. Este prima întâlnire la acest nivel după ce Volkswagen a fost depistat cu un soft de manipulare a testelor pentru noxe.

Matthias Muller se va întâlni, săptămâna viitoare, cu șefa Agenției americane pentru Protecția Mediului, Gina McCarthy. Totodată, directorul grupului Volkswagen va avea discuţii cu membri ai Congresului Statelor Unite.

Compania germană este cea care a cerut ca aceste discuţii să aibă loc, mai ales că producătorul auto a fost dat în judecată în Statele Unite.

Herbert Diess, un alt membru al boardului Volkswagen, s-a declarat optimist şi spune că „se va putea ajunge la o soluție acceptabilă”.

Recent, Departamentul Justiției din Statele Unite a intentat o acțiune judiciară contra Volkswagen. Americanii au cerut daune materiale care ar putea atinge 48 de miliarde de dolari pentru poluarea cauzată de manipularea emisiilor la 600 de mii de maşini diesel. Ei acuză grupul german că aceste emisii au depășit standardele Agenției pentru Protecția Mediului.

Grupul Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania. Compania a recunoscut că a echipat 11 milioane de maşini vândute în întreaga lume, dintre care 2,8 milioane în Germania, cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Pierderi de zeci de miliarde de euro, o pată pe marca Made in Germany şi milioane de clienţi înşelaţi. Asta a însemnat cel mai mare scandal din industria auto, provocat de Volkswagen.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)