Designer al BMW: Americanii preferă mașinile albe datorită companiei Apple

Designer al BMW: Americanii preferă mașinile albe datorită companiei Apple
Foto: Translogic.aolautos.com

După ce timp de zece ani, americanii au preferat mașinile argintii, acum albul este la modă. Astfel, în 2011, 20 % dintre mașinile cumpărate în Statele Unite au fost albe. Motivul noii preferințe a americanilor este unul surprinzător – produsele Apple au transformat albul într-o culoare la modă.

”Înainte de Apple, albul era asociat cu electrocasnice precum frigiderele sau cu obiectele din baia fiecăruia. Apple l-a transformat însă într-o culoare valoroasă”, a declarat Sandy McGill, unul dintre cei mai importanți designeri de la BMW.

Europenii preferă însă negrul și griul atunci când își aleg mașinile, iar celor din Asia le place albastrul metalizat, potrivit Autos.yahoo.com. McGill susține că, în curând și americanii își vor schimba în curând preferințele, îndreptându-se către maro și portocaliu, în special în cazul mașinilor scumpe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:41 - Aeroportul în care oamenii au 3 minute la dispoziție să se îmbrățișeze. „Pentru despărţiri mai afectuoase, vă rugăm să folosiţi parcarea” (VIDEO)
16:37 - Nicolae Ciucă: Ciprian Ciucu e o revelație a alegerilor locale, un model pentru ceea ce înseamnă administrația publică de calitate
16:29 - O companie aeriană vinde mămăligă cu brânză la plic. Câți bani trebuie să plătești pentru a mânca preparatul, la înălțime
16:17 - Ce a pățit Anca Țurcașiu, la una dintre probele de la Asia Express. Vedetei nu i-a venit să creadă: „Eu chiar am o problemă”
16:17 - Un profesor de engleză din Bucureșt, cercetat. Ar fi violat, corupt și agresat sexual o minoră
16:17 - Gigi Becali, scandalizat după ce Luțu i-a arătat Instagramul: „Când am văzut femei, femei, femei, i-am zis ‘Du-te, bă, de aici!’ și i-am aruncat telefonul”
16:08 - Newsweek: Cine e vicecampionul olimpic la tir ce a devenit solist de operă? Depresia l-a făcut să piardă aurul
16:06 - Barbecue uriaș organizat în ultima zi a Regelui Charles și a Reginei Camilla în Australia. A fost prima călătorie în străinătate a monarhului britanic de lungă durată după diagnosticarea cu cancer
15:57 - SUA ar fi împiedicat un atac armat în Ungaria. Șase tineri reținuți în fața unui bar din Budapesta
15:44 - Marian Rasaliu: Exclus ca PSD să aibă o relație preelectorală cu AUR-ul lui George Simion. Am convingerea că, arătând așa sondajele, Marcel Ciolacu va câștiga inclusiv turul 2 (VIDEO)