Şoferii cu experienţă au fost de-acord să ne împărtăşească din secretele pe care le-au aflat în mii şi mii de ore petrecute la volan, timp în care au străbătut sute de mii de kilometri şi au intrat în contact cu poliţiştii de la Rutieră.
Chiar dacă este o practică întâlnită mai mult în SUA, agenţii europeni au „împrumutat-o” şi ei.
Poliţiştii opresc maşina în trafic, apoi, în timp ce merg către portiera şoferului, agenţii ating stopul din stânga. De ce fac asta? Conducătorii auto au aflat motivul: pentru a rămâne o dovadă fizică a faptului că respectivul poliţist a interacţionat cu acel vehicul şi cu acel şofer.
Dar de ce ar fi nevoie de aşa ceva? Pentru ca, în cazurile extreme în care agentul ar dispărea sau i s-ar întâmpla ceva, maşina cu pricina să fie identificată cât mai repede, pe baza amprenetei lăsate de poliţist pe stop.
Dacă în SUA acest gest a devenit unul de rutină, poliţiştii europeni încă nu l-au deprins cu toţii.