Danemarca cere INTERZICEREA tuturor mașinilor pe benzină și motorină
Danemarca a propus ca din 2030 să se interzică vânzarea de mașini noi pe benzină și motorină și din 2035 a hibridelor.
Astfel, țara nordică dorește să promoveze puternic mașina electrică.
Pentru a deveni lege, proiectul trebuie aprobat de parlament.
Premierul danez Lars Lokke Rasmussen a declarat că planul reprezintă o țintă ambițioasă, însă trebuie neapărat încercat.
Și Marea Britanie vrea să interzică din 2040 vânzarea de mașini noi cu motor termic.
În Suedia mașinile electrice au 7% din piață, iar în Norvegia electricele și hibridele au peste jumătate din piață.
Primarii din orașe precum Paris, Madrid, Mexico City și Atena au spus că vor ca până în 2025 mașinile diesel să nu mai aibă acces în centrul orașelor, iar guvernul francez a spus că ar vrea să interzică din 2040 vânzarea de mașini noi pe benzină și motorină.