Dacia va prezenta la salonul auto de la Geneva un model aniversar, pentru celebrarea a 10 ani de la relansare

Dacia va prezenta la salonul auto de la Geneva un model aniversar, pentru celebrarea a 10 ani de la relansare
Foto: autoindustry.ro

Dacia va prezenta, la salonul auto de la Geneva din martie, un model aniversar pentru a marca 10 ani de la relansarea brandului, a anunţat luni grupul francez Renault.

Renault nu a dat detalii în privinţa modelului aniversar, dar a menţionat că acesta va fi produs în ediţie limitată.

Prezentarea oficială a ediţiei aniversare va avea loc pe 3 martie la standul Dacia de la Geneva, în cadrul unui eveniment rezervat presei. Accesul publicului la cea de a 85-a ediţie a Salonului Auto de la Geneva va fi permis între 5 şi 15 martie.

Pe lângă modelul aniversar Dacia, Renault va prezenta, în premieră mondială, SUV-ul Kadjar, primul model de crossover din segmentul C, un nou motor pentru modelul Zoe, precum şi noua versiune Espace.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`