Dacia le pregăteşte iubitorilor de tehnologie o supriză extrem de plăcută.
Grupul Renault, cel care deţine compania autohtonă, a prezentat în cadrul Paris Auto Show noi motoare pentru maşini Dacia Duster, dar a anunţat şi un nou sistem de infotainment numit Media Nav Evolution.
Sistemul va oferi atât compatibilitate cu sistemul Android Auto, dar şi cu sistemul de la Apple, CarPlay.
Practic, maşinile Dacia devin „inteligente”, putând oferi conectivitate cu orice tip de smartphone de pe piaţă, conţinutul de pe acestea putând fi redat direct pe ecranul maşinii, în limitele siguranţei, scrie go4it.ro.
Şoferii nu vor putea urmări clipuri video pe ecran, dar vor putea reda muzică fără a atinge telefonul, vor avea la dispoziţie control prin butoanele sistemului sau prin butoanele de pe volan şi vor putea folosi sistemele de navigaţie Waze şi Google Maps în defavoarea hărţilor integrate din fabrică.
Noul Media Nav Evolution poate oferi de asemenea acces la mesaje prin aplicaţii precum WhatsApp, sau SMS-uri, apeluri direct prin interfaţa intuitivă Android Auto şi CarPlay, cât şi acces la librăria de muzică de pe Spotify.