Dacia, pentru al treilea an consecutiv cel mai mare exportator al României

Publicat: 02 12. 2012, 11:48
Foto: trendit.digitalcomplet.ro

Dacia își păstrează pentru al treilea an consecutiv locul de cel mai mare exportator al României, în condițiile în care 90% din producția de mașini merge peste hotare. De asemenea, Dacia este și cel mai cunoscut produs românesc de export, potrivit Ziarului Financiar.

De anul viitor Dacia va ajunge să fie comer­cializată inclusiv în Marea Britanie, o piaţă tradiţionalistă, care nu vindea maşinile constructorului de la Mioveni deşi brandul românesc era prezent deja pe toate şoselele din Franţa, Germania şi din alte state europene.

Din 1990 încoace, brandul s-a îmbunătățit gradual, ajungând să nu mai depindă de piața-mamă. Iar această evoluție s-a reflectat în creșterea exporturilor.

Piața de desfacere a Dacia s-a extins în special către Europa de Vest, încât în urmă cu doi ani Renault a decis că este nevoie de o a doua fabrică pentru Dacia. Mai este și a două uzină din Maroc, la Casablanca, însă volumele acesteia sunt extrem de reduse faţă de Mioveni. Mai nou, francezii au o nouă uzină, tot în Maroc, la Tanger.

Un anînunt important este că această creştere a exporturilor Dacia s-a realizat nu doar pe fondul unei creşteri puternice pe pieţe vest-europene precum cea franceză sau germană, ci şi pe fondul unei pieţe locale tot mai mici. Piaţa auto românească a pierdut mai bine de 80% în ultimii cinci ani, ajungând de la o piaţă despre care mai toţi specialiştii spuneau că va ajunge la peste 500.000 de unităţi la una care speră să ajungă măcar la 90.000 în acest an.

Lansată ca una dintre cele mai eficiente şi mai moderne uzine ale Alianţei Renault-Nissan la începutul acestui an, uzina de la Tanger va deveni de anul viitor principalul competitor al celei de la Mioveni, odată ce va ajunge la capacitatea maximă de 400.000 de maşini pe an. Mai mult, la Tanger se vor produce din acest an pe lângă modelele Lodgy şi Dokker, destinate exclusiv uzinei ma­rocane, şi Sandero.