Dacia Jogger, un nou model de familie din Grupul Renault, va putea fi comandată de miercuri
Jogger este printre cele mai așteptate modele de familie a companiei Dacia, iar aceasta va putea fi comandată începând de mâine, 1 decembrie, de la toată rețeaua de agenți disponibili. Noul autoturism al celor de la Dacia este disponibil cu două motorizări : TCe 110, noul motor pe benzină, și ECO-G 100.
Jogger, o mașină de familie la preț accesibil
Modelul Jogger al celor de la Dacia a fost prezentat pentru prima dată în cadrul Salonului Internațional al Mobilității de la Munchen, la începutul lunii septembrie. Pe piața românească, Dacia Jogger va fi disponibilă în două configurații, în funcție de nevoile familiei: cu 5 sau cu 7 locuri, dar și cu două versiuni speciale de echipare: Essential și Comfort. De asemenea, încă de la lansare, s-a putut observa și lansarea ediției limitate Extreme, care se bucură de elemente specifice de design.
Pentru categoriile Comfort și Essential, prețul variază între 13.990 de euro și 16.950 de euro pentru versiunea Comfort cu 7 locuri.
Pe de altă parte, pentru edițiile Extreme, prețul variază între 16.800 Euro în cazul variantei cu 5 locuri şi motorizare ECO-G 100 şi 18.000 Euro pentru configurația cu 7 locuri şi motorizare TCe110.
”Vehicul polivalent, Dacia Jogger preia atribute aparținând a trei categorii diferite de modele : lungimea unui break, spațiul interior al unui monovolum și liniile unui SUV. Jogger este așadar « inclasabil ». Ca vehicul destinat familiilor, el oferă cel mai bun raport preț/spațiu interior din categorie, în timp ce numeroasele posibilități de utilizare îi subliniază caracterul polivalent”, spun cei de la Dacia.
Conform companiei, primele livrări sunt programare în luna martie
Dacia, record de vânzări, în ciuda lipsei de componente electrice
Dacia a performat pe piața franceză în octombrie și a înregistrat o creștere de 2,8% față de anul trecut, cu aproape 10.000 de autovehicule înmatriculate.
La nivelul Franței au fost înmatriculate 148.732 de autovehicule în luna octombrie, cu 29,6% mai puține decât în luna corespunzătoare a anului precedent. Dacia și Jeep au fost singurele mărci ale grupurilor auto franceze care au înregistrat rezultate pozitive în ultima lună.
Dacia se confruntă cu aceste probleme de livrare, deoarece lipsa de componente electronice la nivel global își spune cuvântul.