Piața auto cunoaște o scădere a numărului de mașini înmatriculate în Europa, în 2021. Cererea încă se menține la nivel înalt, însă producătorii nu mai au capacitatea de altădată, pe fondul crizei semiconductorilor.
În noiembrie, înmatriculările de autoturisme din Europa au scăzut cu -20,5%. În Germania, cea mai mare piață din UE, a fost consemnat un declin de -31,7%. Și celalte piețe importante precum Italia (-24,6%), Franța (-3,2%) sau Spania (-12,3%) au raportat scăderi mari. Astfel, volumul de autoturisme înmatriculate în UE în penultima lună a anului a scăzut cu aproape 200.000 de unități.
În România, situația este mult mai bună. Scăderea a fost de -13,4%, un ritm mai lent decât media Uniunii Europene. Astfel, țara noastră a depășit Ungaria și Portugalia.
Marile mărci au fost puternic lovite de criza semiconductorilor, în 2021. Printre acestea, Ford (-43,7%), Daimler (-28,3%), Volkswagen (-33,7%) și Stellantis (-23,5%), BMW (-18,6%), Renault (-13%).
Dacia în schimb, este una dintre puținele mărci auto care a înregistrat o creștere în noiembrie 2021. Este vorba despre 35.714 unități vândute, cu 4,2% mai multe decât în noiembrie 2020.
După 11 luni, Dacia este în creștere, cu un volum total de 345.368 unități înmatriculate, ceea ce înseamnă aproximativ 4.000 de mașini în plus față de anul trecut. Astfel, sunt șanse mari ca Dacia să încheie anul cu un rezultat pozitiv.
0,3% este creșterea Dacia în 2021 față anul precedent, într-o perioadă dificilă, plină de incertitudini, care cel mai probabil, va preceda o creștere economică severă, potrivit estimărilor specialiștilor. Cu tot cu piețele din EFTA și UK, Dacia are un volum vândut de 366.783 de autoturisme, informează Profit.ro.