Veste ULUITOARE de la Dacia: Apare mașina electrică! Românii sunt uluiți!
Toți șoferii pasionați de automobile din România visează la Dacia electrică, mai ales în condițiile în care statul începe să-i oblige să nu mai polueze.
Ei, bine, Dacia a realizat un Sandero electric chiar anul trecut, astfel că, scrie playtech.ro.
Așadar, în toamna anului trecut, un vehicul electric construit pe șasiul unei Dacia Sandero a fost dezvăluit publicității. Modelul a fost botezat drept Sandero Electron, dar rămâne deocamdată unul experimental, care din păcate nu va intra probabil niciodată pe linia de fabricație.
Danuț Gabriel Marinescu este omul din spatele acestei Dacia avangardiste. El este directorul Centrului de Cercetare Ingineria Automobilului din cadrul Universității Pitești, și a realizat mașina în colaborare cu Renault Technologie Roumanie, în cadrul unui acord de parteneriat pentru activităţi de cercetare ştiinţifică şi formare în domeniul vehiculelor electrice.
Publicația notează că, în principiu, este vorba despre Sandero din generația a doua, dar modificat, pe care s-a pus un sistem de încărcare inductivă (wireless). Sandero Electron are marele avantaj că poate fi alimentată atât de la o priză casnică sau publică, de 16A/32A, de la o stație de încărcare, dar și wireless.
„Vehiculul electric este construit pe un autoturism Dacia Sandero Stepway, prin înlocuirea sistemului clasic de propulsie cu un nou sistem electric (AMBRA) conceput în laboratorul „Sisteme alternative de propulsie – Vehicule electrice şi Hibride” din cadrul centrului. Propulsarea vehiculului este realizată de un motor asincron cu puterea maximă de 32 kW, alimentat de la o baterie litiu-ion cu o tensiune de 250V”, a explicat pentru Dănuţ Gabriel Marinescu pentru Adevărul, potrivit sursei citate.
Nu în ultimul rând, aceeași sursă argumentează că, deși este o mașină experimentală, Dacia Sandero Electron atinge deja performanțe deloc de neglijat: viteză maximă de 110 km/h și autonomie după ciclul NEDC de 100 km. Sunt valori modeste, dar ar putea fi un start bun pentru Dacia dacă ar avea în plan deschiderea unei game de mașini electrice. Renault a făcut de mult acest pas, iar cei de la Dacia au multe de învățat de la brandul francez.