Dacia a fost inclusă în clasamentul celor mai vândute autoturisme din Europa, în luna aprilie. Primele locuri din top sunt ocupate de Volkswagen Golf, Renault Clio și Volkswagen Polo, Volkswagen cea mai vândută marcă și beneficiind de cea mai mare creștere în luna aprilie, informează Profit.ro.
Dacia s-a clasat pe locul 15 din 25, cu cele două modele, Sandero și Duster.
Volkswagen Golf a înregistrat o creștere de 13 procente în aprilie și un volum impresionant, 39.356 unități, vândute în această lună, potrivit statisticilor Jato Dynamics.
Dacia Sandero a avut o creștere de 20%, apropiindu-se de 20.000 de unități, contribuind astfel la creșterea de 19% a mărcii Dacia pe continent.
Celălalt model, Duster, a vândut 14.329 unități, mai puține decât în lunile anterioare, dar cu o creștere de 26% față de aprilie 2017.