Dacia Duster şi Dacia Sandero sunt cele două modele care s-au vândut cel mai bine, fiind în preferinţele europenilor mai tot timpul, relatează Profit.ro.
DOLIU LA PRO TV! S-A SINUCIS! FANII LUI CABRAL SUNT ÎN STARE DE ȘOC! PRIMELE IMAGINI DE LA LOCUL TRAGEDIEI (GALERIE FOTO)
Însă, din luna septembrie, acestea au avut vânzările la pământ, din cauza eliminării unor motorizări și dezechilibrelor produse de WLTP (procedura armonizată la nivel mondial de testare a autovehiculelor ușoare).
INCENDIAR! CELEBRA PREZENTATOARE DIN ROMÂNIA A FOST PRINSĂ ÎN FAPT! DEZMĂȚ TOTAL ÎN SHOWBIZ! IMAGINI INCENDIARE
De altfel, aproape toate mărcile au suferit pierderi masive, modelele care se aflau până acum în preferinţele europenilor fiind surclasate de maşini mai noi.
Acesta este şi cazul Daciei.
Cel mai vândut model a fost Opel Corsa, care a luat astfel locul lui VW Golf. Ford Fiesta, Renault Clio și Toyota Yaris au completat primele 5 locuri.