Dacia a produs automobilul Duster cu numărul 500.000 în uzina de la Mioveni
Automobilul Duster cu numărul 500.000 a fost fabricat, marți, la uzina de la Mioveni, modelul reprezentând circa 40% din producția zilnică a constructorului.
Vehiculul, un Laureate 4×4, de culoare gris olive, echipat cu motorul 1.5 dCi 110 CP, va fi livrat unui client din Franţa, principala piaţă de export pentru acest model, se arată într-un comunicat al Dacia, citat de Mediafax.
Modelul Duster a fost lansat în martie 2010.În cei aproape patru ani de la lansare, 95% din producţia modelului a fost exportată, în special în ţările Europei Occidentale.
Dacia Duster – Prezentare la Frankfurt