Cum poți obține un permis de conducere online. Legea a intrat în vigoare de la 1 iunie. Iată care sunt pașii

Cum poți obține un permis de conducere online. Legea a intrat în vigoare de la 1 iunie. Iată care sunt pașii

Vești bune pentru șoferii români. În anumite condiții, vor putea să obțină un permis auto online.

Legea circulației a fost modificată, recent. Astfel că de la 1 iunie, anul acesta, șoferii din România au posibilitatea de a obține online un permis auto. Pentru asta, trebuie îndeplinite mai mult condiții.

Cum să obții permisul de conducere online

Iată care sunt pașii pentru a obține permisul auto online.

În primul rând, trebuie specificat că nu toată lumea poate să obțină permis auto online. Această facilitate este destinată exclusiv șoferilor, adică celor care deja au dobândit dreptul de a conduce un vehicul, conform Promotor.

Așadar, conducătorii auto pot solicita un nou permis auto online în cazul în care carnetul de conducere a fost pierdut sau s-a deteriorat.

Mai precis, facilitatea pusă la dispoziție de către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări presupune emiterea unui duplicat după vechiul permis.

În ceea ce privește valabilitatea documentul, va fi aceeași ca la permisul primit inițial. Dar nu va fi emis decât celor care se înregistrează în baza de date a DGPCI (fosta DRPCIV).

Ce condiții sunt obligatorii pentru a obține permis auto online

Pentru a Procesul de obținere a unui permis auto online se poate desfășura exclusiv de la distanță, dar numai dacă aveți un cont de utilizator.

Pentru a putea obține permisul online, sunt obligatorii câteva condiții.

Procesul de obținere a permisului de conducere se poate desfășura exclusiv de la distanță, dar neapărat trebuie să aveți un cont de utilizator.

Pentru a crea contul, trebuie să vă prezentați fizic la Direcția de Permise Auto. Acolo veți completa o cerere și vor fi prezentate actul de identitate și permisul auto. De asemenea, trebuie să oferiți o adresă de email valabilă. După ce sunt verificate și înregistrate toate aceste informații în baza de date, veți primi o parolă.

Cu emailul personal și parola, vă conectați apoi pe www.dgpci.mai.gov.ro.

Ce pași trebuie urmați pentru a obține permisul auto online

Pentru a obține duplicat după un permis auto, trebuie urmați următorii pași:

  1. Conectare la contul DGPCI

2. Transmiterea online a următoarelor documente

  • cererea de emitere a unui duplicat după permisul auto
  • actul de identitate scanat/fotografiat

3. Achitarea taxei de emitere a noului document.

Taxa de emitere a unui duplicat după permisul auto este de 89 de lei. Aceasta se poate plăti și online.

Cine nu poate obține permisul auto online

Mare atenție, sunt și situații în care permisul auto nu poate fi obținut online.

Cei care nu au dobândit dreptul de a conduce un autovehicul, nu pot solicita emiterea acestui document.

De asemenea, cei cărora le-a expirat permisul, nu pot solicita online emiterea unui nou document de conducere. Aceștia trebuie să se prezinte personal la sediul DGPCI pentru a-și reînnoi permisul auto. Acolo vor fi verificate documentele necesare. Dacă totul este în regulă, vor fi fotografiați și, după achitarea taxei de preschimbarea a permisului, se va emite noul document.

În al treilea râmd, nici șoferii al căror permis a fost reținut de poliție sau anulat nu vor putea solicita online emiterea unui nou carnet auto.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Alexandru Muraru (PNL): Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituțiilor statului e în plină desfășurare. Urmează zile de încercare pentru democrația din România
23:35 - Netanyahu spune că lui Macron și celorlalți lideri occidentali care cer embargo pe arme pentru Israel ar trebui „să le fie rușine”: „Rușinea lor va continua mult după câștigarea războiului”
23:12 - George Simion, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept
22:49 - Nicolae Ciucă: „Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat” / „PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2”
22:23 - Stelian Ion: Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele / Este tot mai evidentă nevoia de reformă a CCR
22:01 - A fost contestată la CCR și candidatura lui Marcel Ciolacu
21:45 - PSD: Susținem dreptul oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă. CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii doamnei Diana Șoșoacă
21:27 - Lucian Romașcanu, după declarația lui Florin Roman privind decizia CCR: PSD nu are nicio implicare în justiție. Când ai dileme și dificultăți să îți vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire
21:06 - Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorității PSD din CCR, este o făcătură marca PSD
20:46 - Diana Șoșoacă, după ce i-a fost anulată candidatura la prezidențiale: „Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm”