Vasile Calotă, șoferul primăriei din comuna doljeană Secu, a fost concediat acum doi ani pe motiv că nu deţinea permis pentru categoria D, să conducă şi microbuzul şcolar. Și-a recâștigat în instanță locul de muncă, dar susține că primarul îi face viața un calvar.
”Sunt nevoit să stau pe holul primăriei din ordinul domnului primar. Aici îmi desfăşor activitatea, însă de multe ori nici să stau în primărie, că nu mă lasă. Dacă s-ar putea să mă duc în spatele clădirii şi să nu mă vadă nimeni ar fi cel mai bine. M-a trimis să conduc o maşină aflată pe butuci care stă sprijinită de un tomberon. De când mi-am recâştigat postul de şofer m-a umilit. Nu este normal aşa ceva, iar din această cauză am depus plângere la poliţie pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti“, a spus Vasile Calotă, pentru Adevărul.
Foto: Adevărul
Edilul comunei Secu susţine, însă, că șoferul ar trebui să se ocupe de autoturism.
”El trebuie să se ocupe de maşină, de ce are în fişa postului. Păi tocmai, că nu are maşină. Păi nu vedeţi maşina în faţa primăriei, în ce hal a adus-o. Este susţinută de tomberoane pentru că altfel ar cădea”, a spus Dan Victor Marian, edilul localităţii.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru că primarul nu a vrut să-l primească la serviciu din nou pe Vasile Calotă, deşi deţine o hotărâre judecătorească definitivă.