Cum arată și ce specificații are noua Dacia Spring. Automobilul 100% electric va fi prezentat oficial în octombrie

Dacia Spring este primul model 100% electric de la Dacia și va fi prezentat oficial pe data de 15 octombrie 2020. Va avea o autonomie de 200 de kilometri, iar cei de la Reault promit că Spring-ul va fi „cea mai accesibilă mașină electrică din Europa”.

Dacia Spring va putea fi achiziționată începând din prima jumătate a anului 2021. Până atunci, prezentarea va avea loc în cadrul unui eveniment digital, Renault eWays, programat pentru 15-26 octombrie, în cadrul căruia vor fi prezentate cele mai noi modele de tehnologii dezvoltate de francezi pentru mobilitate electrică. Cele mai proaspete informații cu privire la versiunea de serie vor fi oferite pe 15 octombrie, ora 18:00 a României.

Dacia Spring 100% electrică ar urma să aibă o autonomie de 200 de kilometri

Până în prezent, nu au fost oferite informații despre prețul Dacia Spring și detaliile tehnice. În baza protocolului european WLTP însă și a modelului Renault K-ZE comercializat în China, Dacia Spring ar urma să aibă o autonomie electrică de peste 200 de kilometri.

În prezent, se cunoaște lungimea autoturismului, de 3,73 metri, faptul că va avea 4 locuri și este promovat drept „vehiculul ideal pentru utilizarea de zi cu zi”.

Cât despre preț, poate fi luat de referință cel mai ieftin model 100% electric din România, Skoda Citigo-e IV, care avea un preț de pornire de 19.900 de euro, cu TVA inclus.

Producătorii Dacia Spring promit un preț de nerefuzat

Modelul 100% electric de la Dacia va fi construit în China, la Shiyan, Prezentarea Spring-ului trebuia să aibă loc la Salonul Auto de la Geneva, din acest an, însă evenimentul a fost anulat, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Nu este un secret că se bazează foarte mult pe Renault K-ZE. Facem tot posibilul ca prețul să rămână cât mai jos. Mulți au spus că nu ar fi o mașină potrivită pentru Dacia, însă ar putea să devină exact ceea ce așteptau clienții. Nu toată lumea își permite o electrică premium (…) Va fi cea mai accesibilă mașină electrică de pe piață”, a declarat Laurent van den Acker, oficial de la Renault, în urmă cu câteva luni de zile.

Dacia Spring va fi prezentată la doar câteva săptămâni după ce au fost deja dezvăluite noile generații Logan, Sandero și Stepway, prima gamă Dacia care nu are motor diesel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)