Vrei să-ți cumperi o mașină Dacia? Detaliul care aruncă totul în aer…

Vrei să-ți cumperi o mașină Dacia? Detaliul care aruncă totul în aer...

Dacia se află în topul preferințelor românilor. Anul acesta, a vândut un număr record de mașini noi în România. Când vine vorba de culori, românii le preferă pe cele mai banale.

Numărul autoturismelor vândute la noi în țară a crescut substanțial în 2018. În doar primele cinci luni ale acestui an, s-au vândut nu mai puțin de 70.358 de unităţi, cu aproape 29% mai mult decât în intervalul similar din 2017, arată statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

O asemenea cifră nu s-a mai înregistrat de aproape zece ani, mai exact prin 2009, în mod bizat, chiar în primul an când a început să se simtă și la noi criza economică.

La nivelul lunii mai 2018, s-a înregistrat, de asemenea, un nou record al vânzărilor lunare, respectiv 18.505 unităţi, practic cea mai bună lună din ultimii zece ani.

Desigur, cele care susțin cel mai mare număr de vânzări sunt persoanele juridice, adică firmele, care au nevoie de mașini noi, circa 62% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele cinci luni ale anului, informează playtech.ro.

Bineînțeles, Dacia se află în topul vânzărilor, cu cu 20.461 de unităţi, urmată de Volkswagen (6.550) şi Skoda (5.529).

De asemenea, Dacia Logan a fost cel mai bine vândut model în aceste prime cinci luni din 2018, urmat de Dacia Duster, cu 4.476 unităţi, Dacia Sandero (4.387), Skoda Octavia (2.096) şi Renault Clio (2.007).

Acum urmează partea interesantă: ce culoarea preferă românii. Tot statisticile arată că albul şi griul domină cererea. Acestea au înregistrat o pondere de 27,9%, respectiv 23,2% din totalul preferinţelor. În clasament urmează maşinile de culoare albastră, cu o cotă 17,4%, şi neagră cu 9,6%.

Nu e neapărat o critică, în fond, gusturile nu se discută, dar aici nu e vorba numai de preferință, ci și de „fiabilitatea” culorii. Albul nu „ține la tăvăleală”, cum se zice, dar e cea mai ieftină și să nu uităm că în România tamponările, juliturile, loviturile și altele sunt la ordinea zilei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară