Comemorarea eroilor martiri: Restricții rutiere în zona Universității, Pieței Romane, Dorobanți și Calea Victoriei

Comemorarea eroilor martiri: Restricții rutiere în zona Universității, Pieței Romane, Dorobanți și Calea Victoriei
Foto: fanatik.ro

Încă o zi de restricții rutiere pe mai multe bulevarde din centrul Capitalei. Asta pentru că azi au loc manifestări dedicate comemorării eroilor martiri, căzuţi la Revoluţie.

Din acest motiv, în locurile în care au loc depuneri de coroane şi ceremonii, Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei va restricţiona traficul rutier, pe parcursul desfăşurării evenimentelor.

Vizate sunt pieţele Universităţii, Romană, Dorobanţilor si Calea Victoriei.

Nervii şoferilor bucureşteni vor fi din nou puşi la grea încercare pentru că săptămâna a debuta cu restricţii de circulaţie pentru comemorarea eroilor Revoluţiei. Astfel, ASTĂZI traficul pe Calea Şerban Vodă va fi oprit. Circulaţia va fi restricţionată şi pe Bd. Nicolae Bălcescu, între Piaţa Universităţii şi strada Batiştei.

Tot în Piaţa Universităţii, după amiază, se va desfăşura o ceremonie de depuneri de coroane de flori la crucea de piatră din scuarul Bulevardului Nicolae Bălcescu. În plus, mai multe imagini de la evenimentele din Decembrie 1989 vor fi proiectate în zona Fântânii de la Arhitectură.

Restricţiile din Capitală vor continua şi marţi dimineaţă în Piaţa Revoluţiei unde va avea loc o depunere de coroane. Ceea ce înseamnă că accesul maşinilor nu va fi permis pe Calea Victoriei, între Strada Dem I. Dobrescu şi Biserica Kretzulescu.

Şi traficul rutier din nordul Bucureştiului va avea de suferit. În faţa Televiziunii Române vor avea loc alte ceremonii în memoria eroilor revoluţiei, aşa că nu se va circula pe Calea Dorobanţilor, banda întâi, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Dorobanţilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`