Începând cu data de 1 iulie a acestui an, autoritățile din România vor introduce noi reglementări în Codul Rutier care vizeazăproprietarii de mașini, dar și pe cei care intenționează să ia permisul auto. Aceste reglementări vor trebui cunoscute și aplicate pentru a putea evita contravențiile aferente, scrie a1.ro.
Autoritățile au luat în calcul noi reguli pentru a obține permisul de conducere, iar după dezbateri îndelungate s-a ajuns la concluzia că persoanele care doresc să ia permisul trebuie să aibă minim zece clase absolvite. Dacă până nu demult singura regulă era să ai minim 18 ani împliniți, acum vom mai avea nevoie și de diploma care dovedește că am absolvit măcar cele zece clase obligatorii.
Se pare că persoanele în vârstă care dețin deja permisul de conducere vor trebui să treacă mai des pe la medic pentru a-și face periodic controale. Acestea vor trebui să dovedească că sunt apte să urce la volan dacă vor să folosească în continuare permisul. Măsura aceasta din Codul Rutier are drept scop prevenirea eventualelor accidente provocate de către vârstnici în trafic și totodată siguranța tuturor poarticipanților la trafic. Persoanele care au probleme cu inima, ori care suferă de diabet vor obține foarte greu avizul medicului pentru a putea urca la volan, având în vedere faptul că aceste afecțiuni pot pune în pericol capacitatea șoferilor de a reacționa la timp atunci când se află în trafic.
Aceste truse medicale vor fi controlate mai aspru de către polițiști, iar în cazul în care acestea nu sunt dotate corespunzător, șoferii riscă amenzi cuprinse între 420 și 525 de lei sau 4-5 puncte de penalizare.
Deoarece numărul de persoane care circulă cu bicicleta a crescut considerabil în ultima perioadă de timp, autoritățile au decis să modofice punctul 8 din articolul 101 de la alineatul 1 care prevede că bicicliștii trebuie să aibă o atenție sporită atunci când ies pe stradă.
De asemenea aceștia vor fi nevoiți să își doteze bicicletele astfel încât să fie vizibili în trafic atât de șoferi cât și de ceilalți bicicliști sau pietoni. În caz contrar, ei riscă amenzi cuprinse între 870 și 1160 de lei.