Circulație întreruptă pe Litoral şi Autostrada Soarelui, până pe 24 august, pentru că se efectuează un transport agabaritic
Circulaţia va fi întreruptă între Vama Veche – Pod nou Agigea – A2 – Drajna – Călăraşi până miercuri, 24 august, pentru că un transport agabaritic va pleca din zona Litoralului.
CNADNR a precizat că pentru acest transport a fost eliberată autorizaţie specială.
"Convoiul va fi însoţit, conform prevederilor Autorizaţiei Speciale de Transport (AST), de două vehicule autorizate şi de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Transportul se va desfăşura etapizat, cu întreruperea temporară şi locală a circulaţiei rutiere.
Detalii privind desfăşurarea transportului (perioade şi sectoare restricţionate) se pot obţine de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la numerele de telefon: 021/9360; 021/264.33.33; 021/264.33.34", mai precizează Compania într-un comunicat.