Circulaţia rutieră pe DN 67 C, între Novaci şi Rânca, închisă din cauza viscolului
Circulaţia rutieră pe DN 67 C, între Novaci şi Rânca, judeţul Gorj, a fost închisă, sâmbătă după-amiază, din cauza vântului puternic care viscoleşte zăpada, transmite Mediafax.
Conform lui Ion Tudor, şeful Administraţiei Drumurilor Naţionale din Gorj, în zonă sunt utilaje care acţionează pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil, dar problema cea mare pentru şoferi o reprezintă vizibilitatea extrem de redusă din cauza zăpezii viscolite.
Conform acestuia, la baza muntelui este un filtru al Poliţiei care nu permite niciunui şofer să mai urce pe munte, conducătorii aflaţi în trafic fiind nevoiţi să aştepte în oraşul Novaci sau să se întoarcă din drum.
Sursa citată a precizat că, cel mai probabil, situaţia respectivă va dura cel puţin până duminică dimineaţă.