Poliția Română a căpătat puțin mai multă simpatie din partea internauților, grație postărilor actuale și spirituale pe care le distribuie pe pagina de facebook oficială a instituției.
Într-una dintre postările recente, Poliția Română a distribuit o fotografie cu două tinere extrem de frumoase și aranjate, îmbrăcate în uniformă, cu mesajul: „A început minivacanța…suntem în trafic. Atenție la drum!”
Comentariile au fost pe măsura frumuseții celor două tinere polițiste, internauții fie lăduându-le, fie declarându-se revoltați din varii motive. De exemplu, un bărbat le-a sugerat fetelor să stea în casă, fiindcă altfel se va face blocaj pe stradă. O doamnă supărată foc a scris: „Dar ce-i aici? Concurs de miss sau poliția română?”. Au fost și utilizatori care au avut doar cuvinte de laudă atât pentru inițiativa Poliției, cât și pentru fetele care urmează o meserie nobilă.